Răscolind cenușa timpului | Cine este Șoricelul Cititor? #3

Eu sunt totul care s-a născut din nimic. Eu sunt furia, dezgustul, și speranța. Sunt un înger pentru cei ce mă iubesc și un demon pentru cei ce mă judecă.

Eu

Sunt

Cenușa

Cenușa purtată de vânt și adusă într-un prezent haotic și plin de întrebări fără răspuns.

Am fost nimic, cu toții am fost nimic. Nu știam cine suntem și ce vrem să facem cu adevărat, unii dintre noi nici acum nu știm și asta e în regulă pentru că trebuie să ne descoperim. Nu e ca și cum ne naștem deja cu asta în suflete.

Eu sunt începutul și sfârșitul visurilor mele și trăiesc simultan în două lumi paralele. Realitatea mă înfioară, dar tot ceea ce am trăit și ce o să trăiesc este real și asta nu are cum să se schimbe, pe partea cealaltă, visurile îmi dau voie să știu că am de ce să continui să trăiesc în realitate.

Ca să știu unde merg trebuie să știu cine am fost și să devin mai bună de atât.

Voi știți cine am fost? V-am zis că am fost nimic.

Haideți să vă spun despre nimicul meu, despre nimicnicia trecutului, despre speranța prezentului și neprevăzutul viitorului. Nu mă pricep să citesc în stele, dar citesc cărți și acestea mi-au deschis o cale pe care o urmez fără să mă rătăcesc.

Nimicurile sunt întrebări la care nu ai răspunsuri până nu faci un pas. Așa și-a pus acest șoarece o întrebare, acea întrebare care l-a adus aici ca autor al propriului blog. S-a întrebat dacă este în stare să scrie, nu doar să citească, și a început să scrie. A început să scrie dintr-o joacă. A vrut să schimbe o poveste pe care o citea în acel moment și a început să o rescrie. Pe atunci șoarecele nu-și imagina că într-o bună zi urma să scrie pe acest blog.

Poate vă întrebați ce se ascunde în spatele acestui nume, Șoricel cititor. Este un nume amuzant și simpatic și dacă o să verificați Q&A-ul pe care l-am făcut acum ceva timp, o să vedeți de ce am ales șoricelul și nu altceva.

În spatele Șoricelului Cititor mă aflu eu, o tânără de 19 ani care încă mai îndrăznește să viseze cu toate că realitatea o copleșește. Sunt o fată ciudată, întotdeauna am fost. Poate din cauza faptului că nu-mi plac lucrurile comune, obișnuite. Am concepții, viziuni pe care cărțile mi le-au șlefuit cam ascuțit și de asta uneori am tendințe ucigașe. Ucid prin cuvinte, stări și argumente care se răsfrâng asupra celorlalți. Eu îi derutez. Andreea, nu Șoricelul Cititor. Mă schimb de la o zi la alta și unii nu țin pasul cu mine. „Oare în ce toane se află azi? Este strălucitoare ca o stea sau e o mizerie?” „O să-mi zică ceva amuzant sau o să mă scoată din sărite?”

Răscolind prin cenușa trecutului, îmi amintesc cât de simplă eram. Nu aveam schimbări de dispoziție, nu gândeam atât de mult fiecare detaliu, nu eram răutăcioasă cu oamenii și nu restricționam atât de atent accesul lor la mine. Eram o ființă incoloră, nu mă remarcam prin absolut nimic, nici nu știam dacă vreau să mă remarc prin ceva sau dacă există vreun hobby pentru mine, ceva ce aș vrea să fac. Personalitatea mea era un gol imens pe care habar n-aveam cu ce să-l umplu, nu știu cine eram, nu știam dacă vreau să fiu cineva. Eram pasivă, și în ziua de azi am momente de pasivitate care mă supără, dar în general sunt destul de conștientă de ceea ce fac, chiar dacă nu las acea impresie.

Oamenii mă văd cum vor ei și imaginea pe care o au despre mine este în general ok, dar adevărata mea persoană este mult mai complexă decât ceea ce se vede și nu toată lumea poate suporta adevărul acesta.

Ce m-a transformat? M-aș lansa într-o discuție detaliată despre oameni și monștrii, despre societate și restricții, tipare inutile, abuz fizic și emoțional, violența fizică și verbală, trădări și prietenii false, dar hai să nu facem telenovelă aici.

Ne schimbăm pentru că avem nevoie de asta. Se spune că nu e bine să renunți, dar vorbim aici despre renunțarea la un vechi eu care mă trăgea în jos. Vreți să stiți cât de jos? Ei bine, este ca și cum ai aduce un mort-viu în stadiul în care începe să iubească din nou lumina soarelui. Eu eram mortul-viu. Dacă răscolesc cenușa, găsesc multe aspecte de care nu sunt mândră, de care îmi e rușine, pentru că da, îmi e rușine de copila distrusă de atunci care zăcea ca o epavă în pat, refuza să mănânce și dormea mai toată ziua. Copila de atunci nu citea și nu scria nici măcar două propoziții pe zi. Copilei de atunci nu îi venea să deschidă ochii dimineața și se gândea ce s-ar întâmpla dacă ar pune capăt unei existențe de rahat. Era atât de patetică încât nu a putut să facă asta, din teama că va vedea dezamăgirea pe fețele tuturor în cazul în care s-ar trezi. Îmi e scârbă de copila de atunci, o detest. Uneori mă uit la ea în oglindă și mă întreb de ce și-a dorit atunci asta.

Copila de atunci nu avea prieteni pentru că era un seif fără cifru. Nu știa să-și facă prieteni sau poate nu-și dorea. Era singură și incapabilă să spună ce simte sau gândește, de aceea a păstrat pentru ea o durere ce nu lăsa urme la exterior, dar ucidea tot ce se afla înăuntrul ei.

Ea a crescut. Suferă de anxietate și îi e teamă să nu se afunde din nou în depresie. Simte că se sufocă atunci când se află într-o mulțime de necunoscuți și nu vorbește cu oamenii, dar ar fi în stare să scrie pagini întregi despre cum vedea ea lumea. Își iubește prietenii și are grijă să îi facă să se simtă speciali, fiindcă ei chiar sunt speciali. Este apreciată pentru inteligența ei. Este ceea ce oamenii ar considera o acritură, atunci când o văd prima oară, dar cei care ajung să o cunoască răman fascinați de ea. Are un blog cu un nume amuzant și stilul ei de a scrie o face să fie destul de transparentă în fața publicului.

Este un lucru periculos să fii transparent, să te expui în fața unei mulțimi de necunoscuți și să le vorbești despre tine ca și cum le-ai spune despre ultima carte citită. Întotdeauna sunt de părere că nu e bine să le spui oamenilor mai mult decât trebuie să știe, dar voi trebuie să știți ce înseamnă să fii. Să fii tu, cel real.

Șoricelul Cititor nu este real, Andreea este reală și scrie pe acest blog, folosind acest nume care este amuzant și drăguț, dar cine este de fapt Andreea? Voi nu aveți cum să stiți decât dacă vă spun eu asta și poate niciodată nu o să fiți siguri cât adevăr stă în aceste articole, doar eu știu asta și cei care mă cunosc.

Eu sunt o carte. O carte care a fost deschisă iar și iar de unele persoane sau a fost păstrată în raft, necitită de către alte persoane. O carte din care au fost rupte paginile murdare. Eu sunt o carte despre tristețe și fericire și sunt greu de înțeles pentru cine nu vrea.

Eu sunt Șoricelul Cititor care este citit de către voi.

Sunt Andreea Coman, o tânără de 19 ani care are multe de spus. Pe blogul acesta nu scrie decât o persoană care experimentează sentimente aflate la polul opus și poate asta e derutant uneori. V-am mai spus că derutez lumea. Este o parte din nebunia mea perfect normală.

Vedeți? Contradicții. Azi aș putea scrie un articol despre cât de fericită sunt și cât de mult iubesc, iar mâine aș putea scrie un text despre moarte și depresie și nu este neapărat ceea ce simt în acel moment. Este vorba despre amprenta timpului asupra mea și tot ce am trăit până acum. Despre haosul din care am venit și în care am nimerit. Uneori îmi e greu să scriu articole din cauza gândurilor dezordonate, dar într-un final totul se limpezește.

Complexitate. Ai putea încerca să înțelegi, dar vei ajunge să te dai cu capul de pereți. Sunt un haos a cărui ordine numai eu o știu. În unele zile nici eu nu o știu.

În cazul în care vă întrebați despre ce scriem noi, bloggerii sau scriitorii în general. Scriem despre noi și despre voi. Despre reflexia noastră în lume și despre reflexia lumii în noi.

Am căutat prin cenușă ca să pot scrie aici despre mine, ceea ce sunt și am fost. Am fost tristă, pasivă și moartă. Acum sunt tristă, fericită, răutăcioasă și binevoitoare, egoistă și altruistă, modestă și mândră.

Sunt tot ce am fost și o să devin pentru că încă nu am terminat, iar voi sunteți cei ce-mi urmăresc gândurile, ideile, sufletul, esența mea. Cu voi împărtășesc tot ce e mai bun și mai rău în mine, iar transparența asta nu mă sperie pentru că nu sunt datoare nimănui să fiu într-un anumit fel.

Acum, după ce am bătut câmpii cu toate aceste detalii nesemnificative cu privire la persoana mea, vă rog să vă puneți materia cenușie la treabă. Evoluția voastră e totul și vă stă în mâini. Trecutul vă e necesar în prezent? Vă este, dar nu-l lăsați să vă controleze. Dacă o să căutați adânc în interiorul vostru o să fiți capabili să știți cine sunteți și unde vreți să ajungeți?

Eu am vrut să ajung în punctul în care să vorbesc liber despre mine, despre viziunile mele și să le împărtășesc cu oamenii în speranța că aceștia s-ar putea regăsi, mi-ar putea urma sfaturile, s-ar lăsa inspirați de mine. Am vrut asta și acum am un blog pe care scriu tot ce-mi trece prin mintea de șoarece și fac asta pentru mine și pentru voi.

Voi răscoliți câteodată cenușa timpului? Vă întâlniți cu o versiune mai veche a voastră și îi arătați ce ați mai făcut între timp?

Eu i le arunc în față și sunt mândră de asta. Ar trebui să încercați și voi.

Reclame

4 gânduri despre „Răscolind cenușa timpului | Cine este Șoricelul Cititor? #3

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: